Archive for the Vampiri Category

Predestinare (Casa Noptii #9)

Posted in Carti, Carti Noi De Peste Hotare, Fantasy, Feelings, Litera, Nou, Vampiri on Martie 22, 2013 by Ale

„– Aşa lucrează Întunericul. Transformă dragostea în ceva rău.Cuvintele lui mă luară prin surprindere…
– Stark, Întunericul nu poate transforma dragostea în nimic.
Dragostea este singurul lucru care rezistă în Întuneric, dincolo de moarte şi de distrugere. Ştii asta – sau ştiai asta.“
Este oare predestinat ca dragostea să iasă învingătoare din lupta cu însuși Întunericul?

 

Anunțuri

CUM SE POATE TRANSFORMA O PLIMBARE ÎN MINUNATUL DALLAS ÎNTR-UN ADEVĂRAT COŞMAR

Posted in Blog, Carti, Carti Noi De Peste Hotare, Fantasy, Feelings, Leda, Nou, Vampiri on Martie 8, 2013 by Ale

De fapt este foarte simplu, dacă te gândeşti că însoţitorul grupului nu este altul decât durul Oliver, vampirul care nu cunoaşte mila.

Totul începe în momentul în care Michael Glass primeşte apelul telefonic pe care-l aşteptase de multă vreme. Talentul său a atras atenţia unui renumit producător muzical din Dallas, care vrea să-i înregistreze un disc demo și să-i organizeze câteva concerte… ceea ce înseamnă că pentru Michael începe o nouă viaţă.

Însă nu va călători singur. Îl vor însoţi prietenii săi umani – rebela Eve, deseori neînţeleasa Claire, şi curajosul Shane. Şi totul ar fi minunat dacă alături de ei nu ar fi prezent, în calitate de escortă, vampirul Oliver, nemuritoare mână forte. Cu un astfel de grup, să nu ne mirăm că plimbarea la Dallas se transformă într-o veritabilă aventură.

Şi, într-adevăr, primejdiile îi urmăresc la fiecare pas. Captivi în orăşelul Blacke,  alături de oameni care-i urăsc și un sălbatic grup de vampiri nomazi, dornici să-şi ofere un ospăţ scăldat în sânge, Michael şi prietenii săi riscă să nu mai ajungă în Dallas la timp… sau chiar niciodată.

„O lume şocantă, în care domnesc vampirii, supravieţuiesc numai cei puternici, iar dragostea oferă speranţă în cele mai întunecate clipe.” — DARQUE REVIEWS

Cartea are 384 pagini, formatul 13×20 cm, ediţia este cartonată, iar preţul de listă 44,90 lei. La precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.

Precomanda Sange albastru #4 – Mostenirea Van Alen

Posted in Blog, Carti, Fantasy, Leda, Nou, Vampiri on Ianuarie 27, 2013 by Ale

Ediţie de chioşc Vampirii din Morganville de Rachel Caine

Posted in Blog, Carti, Fantasy, Feelings, Leda, Nou, Vampiri on Ianuarie 26, 2013 by Ale

Fanii cărţilor cu vampiri vor fi încântaţi!

Începând din 29 ianuarie 2013 vom publica în ediţie de chioşc, împreună cu revista BRAVO, primele 4 volume ale seriei Vampirii din Morganville de Rachel Caine (fiecare volum editat în ediţie de chioşc va avea 2 părţi).

Iată mai jos calendarul apariţiilor:

VOL. 1/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. CASA DE STICLĂ – 29.01.2013
VOL. 1/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. CASA DE STICLĂ – 12.02.2013
VOL. 2/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BALUL FETELOR MOARTE – 26.02.2013
VOL. 2/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BALUL FETELOR MOARTE – 12.03.2013
VOL. 3/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. ALEEA INTUNERICULUI – 26.03.2013
VOL. 3/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. ALEEA INTUNERICULUI – 9.04.2013
VOL. 4/ PARTEA 1 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BANCHETUL NEBUNILOR – 23.04.2013
VOL. 4/ PARTEA 2 VAMPIRII DIN MORGANVILLE. BANCHETUL NEBUNILOR – 7.05.2013

Bine aţi venit în Morganville, Texas ! Nu rămâneţi pe afară după ce se lasă întunericul…

Morganville este un mic oraş universitar din inima Texasului, plin de personaje ciudate… unele chiar malefice. Atunci când studenta Claire Danvers se mută din campus într-una dintre cele mai vechi case din Morganville, descoperă că persoanele cu care împarte locuinţa nu dau prea multe semne de viaţă. Cu toate acestea, ele o vor apăra pe Claire, atunci când cele mai tainice secrete ale oraşului vor ieşi la lumină, lacome de sânge proaspăt.

„Rachel Caine le oferă cititorilor acele momente supranaturale pline de primejdii râvnite de ei.” – Darque Reviews

„Lumea vampirilor lui Caine este formidabilă…
Fanii Amurg nu trebuie să o rateze!”  – World Nerd

Oare nu cumva există iubiri pentru care merită să mori?

Posted in Blog, Carti, Carti Noi De Peste Hotare, Coperti, Demoni, Fantasy, Feelings, Ingeri, Leda, Nou, Vampiri on Ianuarie 22, 2013 by Ale

Acţiunea celui de-al patrulea volum al seriei ─ considerat de cititori cel mai bun de până acum! ─ începe la un an după

evenimentele din Revelaţii, încheiate cu oribilul masacru din Rio.

Multe s-au petrecut în acest an. Schuyler şi Oliver au decis să fugă din New York după ce Schuyler a fost învinuită pe nedrept de Conclav pentru moartea bunicului ei, Lawrence Van Alen; acum sunt amândoi la Paris, încercând să obţină o audienţă la conducătoarea Conclavului european, de la care speră să primească protecţie şi sprijin. Schuyler nu mai este fetiţa timidă şi nesigură din primul volum al seriei; puterile ei au crescut şi are nevoie de tot ajutorul posibil pentru a-şi urma misiunea pe care i-a încredinţat-o bunicul său. Cât despre relaţia ei cu Jack, ştie că lui îi este menit să fie alături de Mimi, iar ea deja a ales să rămână cu Oliver. Şi totuşi, oare nu cumva se repetă povestea mamei ei? Oare nu cumva există iubiri pentru care merită să mori?

Mimi s-a alăturat echipei de Venatori condusă de Kingsley Martin, cu care străbate lumea în căutarea lui Jordan, surioara răpită a lui Bliss, care poartă în ea spiritul Străjerului. Personajul lui Mimi capătă acum dimensiuni profunde şi personalitatea ei, cândva unidimensională şi antipatică, suferă schimbări, dovedind că există în ea disponibilităţi pentru pasiune, dar şi compasiune.

Bliss Llewellyn joacă şi ea un rol esenţial, căci a devenit un Sânge Argintiu şi în trupul ei sălăşluieşte un spirit malefic şi puternic. În vreme ce luptă să-şi recapete controlul asupra trupului, minţii şi viitorului ei, trebuie să găsească forţa de a se elibera de Vizitator ─ sau e sortită să fie sclava lui pentru eternitate?

Saga celor cu Sânge Albastru continuă, şi lumea lor plină de glamour, dar şi de taine străvechi ni se dezvăluie din nou în povestea rostită pe rând de Schuyler, Mimi şi Bliss. Dragoste, secrete, îngeri şi demoni, revelaţii, întâmplări neaşteptate şi o schimbare uluitoare a personajelor ─ toate îşi au locul lor în roman, alcătuind o lectură alertă şi captivantă şi ajutând cititorul să se implice în vieţile personajelor şi să îşi dea seama că ceea ce se petrece în poveste are nişte dimensiuni mai mari decât şi-ar fi putut el imagina. Acum, nu mai e vorba doar despre vampiri şi romance ─ este vorba despre lupta constantă şi implacabilă dintre bine şi rău.

„Schuyler Van Alen, Bliss Llewellyn şi colegii lor de şcoală revin în acest nou episod din seriaSânge Albastru – o  combinaţie delicioasă de Gossip Girl şi Amurg… .”  ─ Barnes & Noble

„Cu un amestec de dramă, romance şi fantasy pe de o parte, şi sacrificiu şi suferinţă pe de alta, acest nou volum îi va captiva pe cititori, transformând seria Sânge Albastru dintr-o lectură fascinantă într-una ce creează dependenţă.” ─ http://www.lovevampires.com

Pentru mai multe detalii, vizitaţi site-ul www.melissa-delacruz.com

Cartea are 324 de pagini, formatul 13 x 20 cm, ediţia este cartonată, cu supracopertă, iar preţul de listă – 44,90 RON. La precomandă, veţi beneficia de 25% reducere şi transport gratuit.

Pachet ACADEMIA VAMPIRILOR 65% reducere

Posted in Blog, Carti, Fantasy, Feelings, Leda, Vampiri on Decembrie 21, 2012 by Ale

Fani ai fantasy-ului care inca n-ati apucat sa puneti mana pe aceasta serie, Editura Leda va ofera o noua sansa.

NOPŢI DE PATIMĂ, primul roman din seria FRĂŢIA PUMNALULUI NEGRU de J.R. Ward Bestseller New York Times

Posted in Blog, Carti, Carti Noi De Peste Hotare, Coperti, Fantasy, Feelings, Leda, Nou, Vampiri on Noiembrie 1, 2012 by Ale

Link-ul de precomanda: http://www.ledabooks.ro/Nopti_de_patima/

Un vampir sexy şi tulburător întâlneşte o femeie curajoasă şi pasională. Suflete-pereche?

La adăpostul nopţilor din Caldwell, New York, se duce un război pe viaţă şi pe moarte între vampiri şi exterminatori. Populaţia civilă de vampiri, ameninţată de atacurile asasinilor fără inimă, este apărată de şase războinici care se luptă pentru supravieţuirea rasei lor formând temuta şi misterioasa Frăţie a Pumnalului Negru.
Dar niciunul dintre ei nu inspiră atâta teroare şi admiraţie printre duşmani ca Wrath, conducătorul lor, ultimul vampir pursânge de pe Pământ.
Atunci când unul dintre cei mai redutabili luptători este ucis, lui Wrath îi revine sarcina de a o iniţia pe fiica acestuia, jumătate vampir, jumătate om, în lumea tainică şi înfiorătoare a morţilor vii. Beth Randall se trezeşte astfel fără apărare în faţa necunoscutului senzual şi periculos care o vizitează într-o noapte cu ochii acoperiţi de umbre. Dar, curând, tânăra descoperă că atingerile lui stârnesc în ea senzaţii care întrec orice închipuire, dar şi o foame care ameninţă să îi devoreze pe amândoi…

„Un roman uluitor, care creează dependenţă din prima clipă. Această carte este un vârtej nebun de personaje captivante, dar şi o seducătoare poveste erotică. Am fost pe de-a-ntregul cucerită de Frăţia Pumnalului Negru. Dragi iubitori de romanedark fantasy, este tot ce aţi visat!” – Lynn Viehl, autoarea romanului If Angels Burn

„J.R.Ward a creat două personaje absolut minunate, un vampir sexy şi tulburător, chinuit de dureri sufleteşti, şi o femeie curajoasă, pasională, care se dovedeşte a fi sufletul lui pereche. Un adevărat regal pentru fanii poveştilor de dragoste! ” – Nicole Jordan, autoarea romanului Wicked Fantasy, bestseller New York Times

J.R. WARD, bine-cunoscută scriitoare americană de romance paranormal, este autoarea care conduce detaşat în clasamentul celor mai bine vândute cărţi de vampiri din lume, seria Frăţia Pumnalului Negru devenind în scurt timp de la apariţie bestseller New York Times. Este de asemenea câştigătoarea celebrului premiu RITA, acordat de Romance Writers of America. A absolvit Colegiul Smith, având o dublă specializare în istorie şi istoria artei medievale, precum şi Facultatea de Drept din Albany. Îşi aminteşte cu drag de perioada studiilor, mai ales de zilele petrecute în sălile întunecate ale bibliotecii, privind diapozitive cu tablouri vechi sau relicvarii. Înainte de a se dedica complet scrisului, a lucrat în domeniul medical în Boston, ocupând ani la rând un post de conducere în cadrul unuia dintre cele mai renumite centre medicale universitare din Statele Unite. Este atât de pasionată de scris, încât fericirea pentru ea înseamnă să stea toată ziua în faţa calculatorului şi să lucreze, în compania câinelui şi a războinicilor Frăţiei, bineînţeles.

Cartea are 512 de pagini, formatul 10,5 x 17,5 cm., coperta broşată şi are preţul de listă 39,90 lei. La precomandă veţi beneficia de 25% reducere şi veţi avea transportul gratuit.

Pentru mai multe informaţii despre autoare şi despre Frăţia Pumnalului Negru, accesaţiwww.jrward.com